Prezentare
Populatia
PREZENTARE
Situată la doar 3 km distanţă de graniţa cu Serbia, în vestul judeţului Timiş, comuna Comloşu Mare este considerată una dintre cele mai vechi şi mai mari localităţi din judeţ şi cuprinde trei localităţi: Comloşu Mic, Lunga şi centrul – Comloşu Mare.
Alimentarea cu apă este realizată integral, prin foraje la 240 m adâncime, existând şi posibilitatea exploatării acestor foraje pentru îmbuteliere de apă plată, sau la fabricarea unor sucuri naturale. Localităţile sunt electrificate integral, reţeaua putând fi extinsă. Comunicarea se realizează prin telefonie fixă şi mobilă dar şi prin internet. Funcţionează la nivelul consiliului local un serviciu de colectare deşeuri, se doreşte însă alinierea la normele europene din acest domeniu, anume, implementarea colectării selective a acestora.
Originile localităţii se pierd în istorie. Există însă dovezi care atestă că în Urbs Morisena, capitala întinsului voievodat de pe teritoriul vechii Dacia Ripensis, principele Ahtum, urmaşul lui Glad, a construit, la 1002, o mănăstire închinată Sf. Ioan Botezătorul, cu o mare influenţă asupra aşezărilor din jur, printre care era şi cea de pe teritoriul actualei localităţi Comloşu Mare.
La 1552, după ce Banatul a fost cucerit de turci şi transformat în paşalâc, Comloşul făcea parte din sandjacul Cenadului. Sub habsburgi, începând cu 1716, când a fost introdusă organizarea districtuală, de asemenea Comloşu Mare a aparţinut administrativ de Cenad.
La 1776, într-un document şcolar, Comloşu Mare, din districtul Cenad, apare cu 498 de case şi „şcoală deschisă.
Începând cu anul 1779, când Banatul a fost încorporat la Ungaria şi a fost introdusă organizarea comitatensă, localitatea a făcut parte din comitatul Torontal, cu capitala la Becicherecu Mare (azi Zrenianin, în Serbia). Importantul drum de legătură dintre nordul şi sudul întinsului comitat pornea din Cenad, trecea prin Sânnicolau Mare, Comloş, Jimbolia şi ajungea la Becicherecu Mare.
În anul 1781, când fraţii Cristofor şi Ciril Nacu, bogaţi negustori de origine aromână, au cumpărat mari suprafeţe de teren în Banat, Comloşul şi Cenadul au făcut parte din întinsul domeniu Nacu, administrat în comun de cei doi fraţi.
La 1801, când moştenitorii acestora au hotărât să împartă moşia, Comloşul şi alte sate, printre care şi Cenadul Sârbesc, au revenit urmaşilor lui Ciril, Iosif Nacu (1786-1816) şi fiul său Ioan (1814-1889), care au stabilit reşedinţa domeniului la Comloşu Mare. Moştenitorii lui Cristofor au obţinut domeniul din Sânnicolau Mare. Ioan Nacu a edificat, la 1840, în Comloş, un mare conac, folosit ca reşedinţă permanentă, un teatru cu stagiune permanentă şi un frumos parc. La 1824, numeroşii meseriaşi din Comloş au primit dreptul de a organiza o „gildă” (breaslă), care avea filiale în 11 localităţi din jur. În Comloş, între anii 1825-1841, a funcţionat atelierul pentru confecţionarea plugurilor de fier al renumitului fabricant I. Vidaci, şi apoi, mult timp, al fierarului Schulz, care asigurau cu utilaje agricole localităţile din jur.
La mijlocul sec. al XIX-lea, Comloşu Mare se situa printre cele mai mari comune din Banat. La 1869, Comloşul avea 5715 locuitori, cu statut de „opid” (orăşel), era sediu de protopopiat ortodox (înfiinţat în 1865) şi de pretură.
La 1876, la presbiteriatul din Comloş a fost arondată şi parohia ortodoxă din Cenad.
Legăturile religioase s-au păstrat permanent până în 1948, când protopopiatul din Comloş a fost desfiinţat. De asemenea, şi credincioşii greco-catolici din zonă făceau parte din protopopiatul greco-catolic din Comloş.
Protopopii din Comloş, ca inspectori şcolari ai tuturor şcolilor confesionale din protopopiat, au condus, îndrumat şi sprijinit şcolile româneşti din Comloş într-o perioadă grea, când guvernanţii duceau o politică dură de maghiarizare a întregului învăţământ.
După Marea Unire de la 1918, urmează o amplă dezvoltare în toate domeniile vieţii economico-sociale. Din punct de vedere administrativ, devine comună de sine stătătoare în judeţul Timiş-Torontal. Comloşu Mare, între anii 1924-1926 şi 1930-1932, făcea parte din plasa Jimbolia, iar între 1927-1929 şi 1933-1946 a fost reşedinţă de plasă, cu 11 comune. La 1930 avea 4389 locuitori, dintre care 3074 români şi 947 germani.