WALTERS Invest - Timis

PREZENTARE

Poziţionare geografică: Comuna Iecea Mare este situată în partea de nord-vest a judeţului Timis, la 16 km distanţă de Jimbolia şi 35 km distanţă de municipiul Timişoara;

Componenţa: Iecea Mare;

Căi de acces: DC 14;

Suprafaţa: 3300 ha;

Localitatea Iecea Mare este amintita pentru prima data in arhivele austro-ungare in 1767 sub denumirea de Iecea-Mare , denumire care nu s-a schimbat pana in momentul de fata . Dupa explicatiile stiintifice numele localitatii ar deriva de la cuvantul de origine slava (slava veche) iec-ate= orz.

In perioada dictaturii regale anii 1938-1940, autoritatile intentionau schimbarea denumiri in Orzul-Mare, dar nu s-a facut. Numele localitatii ar proveni de la un profesor de origine maghiara ce purta numele de Iecsai, afirma localnicii.

In legatura cu organizarea administrativ teritoriala, Iecea Mare a fost o comuna de sine statatoare, iar din 1950 cand s-au infiitat Sfaturile Populare, Iecea Mica era ca sat apartinator. In 1968 a avut loc o noua impartire administrativ teritoriala si Iecea Mare a apartinut de Comuna Carpinis alaturi de Iecea Mica pana in 2004.

Localitatea Iecea Mare a fost infiintata in 1767, pana atunci aceasta zona nu a fost locuita spre deosebire de satele vecine care au fost locuite din secolul al XIV-lea. Motivul, in aceste locuri a fost mlastina cu o vegetatie foarte abundenta, putea fi strabatuta, doar facand drumul cu calul sau coasa. Maria Tereza a cautat colonisti pentru a popula rasaritul Imperiului habzburgic, deci si Banatul, pentru a seca aceste locuri mlastinoase si a le transforma in terenuri arabile. Colonistii au fost adusi pe Dunare din diferite regiuni ale Germaniei: Alsacia, Lorena de pe Rin, regiunea Trier, Strassburg, Padurea Neagra. Acesti oameni au suferit foarte mult din cauza conditiilor vitrege, s-au imbolnavit de malarie, holera si ciuma. Colonizarea s-a facut in mai multe valuri, iar colonistii din Iecea Mare fac parte din al II-lea val 1763-1767.

Au fost colonizati un numar de 809 suflete in 204 case, sursa istorica care atesta acest lucru este Monografia satului Ionel, elaborate de invatatorii Marschall Mihaly, Weigerber Frenc si Zappe Ferenc, in limba maghiara si germana anul 1906, confirmata si de sursa populara .

Acesti colonisti erau tarani iobagi si au venit la chemarile verbale si in scris lansate de autoritatile austriece sperand intr-o viata mai buna .Coala urbariala de colonizare a fost semnata de inginerul sef Iosif Salazar, planul 216 arhiva Timisoara . Colonistii fiind agricultori au primit din partea statului austriac pamant in total 6.300 iugare, 18 stajeni, care formau 117 sesii intregi, 80 jumatati si 7 ¾ sesii. O sesie era formata din : 24 iugare pamant arabil , 6 iugare islaz, 1 iugar pamant pentru loc de casa si gradina si 3 iugare drept de folosinta .

Noile familii infiintate au lucrat ca tarani iobagi pe mosia bistumului catolic care s-a intins spre satele Biled –Sandra. In 1889 s-au pus in vanzare pamanturile bistumului de catre Rentant – Czatad (Lenauheim) 1.280 iugare de pamant, adica 669 ha si cu aceasta ocazie numeroasele familii de proletari agricoli si-au cumparat pamant (1-3 iugare ), care era platit in rate timp de 50 de ani . Aceasta suprafata este cunoscuta sub denumirea de Pusta –Pakatz.

Vatra satului din discutiile cu batranii satului, ar fi fost initial asezata la o distanta de 1,5 km spre sud fata de vatra actuala, in drumul ce leaga Iecea Mare de localitatea Checea Romana. Datorita terenului usor inundabil, satenii au mutat-o in locul unde se afla azi. Suprafata vetrei satului este de 196,92ha din care 103,80 ha este satul vechi locuit in majoritate de germani (pana in 1989) si 93,12 ha satul nou locuit de romani, colonizati dupa 1944, din diferite regiuni ale tarii. Suprafata mosiei satului este de 3.243 ha iar islazul are 70 ha.

Despre evenimentele istorice am aflat cate ceva tot din discutile purtate cu satenii mai in varsta cum a fost Racher Ioan si Helfrich Mihai (nascut in 1875).

In 1848 la Primaria comunei a fost arborat cand drapelul unguresc cand drapelul revolutionarilor romani, in functie de trupele care au ajuns in sat. Revolutionarii au stationat in partea de Sud a satului si au fost ajutati de localnici cu hrana si imbracaminte.

In timpul celui de celui de-al II-lea razboi mondial (1939-1945) in seara zilei de 13 IX 1944, au trecut prin localitate Jimbolia si Iecea Mare, trupele germane s-au instalat aici. Divizia germana a fost condusa de generalul Hasner. Populatia a fost obligata sa gazduiasca aceste trupe care atacau soseaua Torontalului (Timisorii spre Bacicherec, Biled, Sandra), aparata de regimentul I infanterie al armatei romane . Pe data de 5 octombrie 1944, trupele germane au fost alungate si in sat au sosit trupele sovietice.

Iecea Mare nu dispune de gara si nici de cale ferata, gara Carpinis deserveste si locuitorii din Iecea Mare. Transportul populatiei a fost facut de autobuzele IRTA, pentru fiecare tren, dar au fost si autobuze ce faceau legatura directa cu orasele Jimbolia, Timisoara si Sanicolaul Mare prin Biled. In zilele noastre transportul populatiei este asigurat de autobuzele Autotim. Prin sat inainte de 1944 trecea soseaua Diligentei Viena Szeghedin- Comlos – Grabati –Lenauheim-Iecea Mare- Becicherecul Mic, iar grajdurile pentru caii de schimb se aflau pe locul actualului Camin Cultural .

Date despre populatie: Cum s-a mai aratat in 1767 au fost adusi 806 colonisti germani care au trait in 204 case . Din recesamantul anului 1894, reiese ca au locuit 852 familii in 451 de case cu o populatie de 5041 suflete. Dupa starea lor materiala, aceste familii pot fi grupate astfel:

- 10 familii aveau peste 10 ha pamant
- 85 familii aveau peste 17 ha pamant
- 280 familii aveau intre 1-17 ha pamant

Pamantul era mostenit de primul nascut al familiei , iar ceilalti nu au mostenit nimic. Ceilalti frati din familiile cu 6,8,12 copii, erau slugi la fratele mai mare.Batranii spun ca Iecea Mare asigura forta de munca in acelasi timp si in satele vecine cu servitori si servitoare la Biled si Iecea Mica. Sporul natural in anul 1899 a fost de 28%, iar in anul 1912 de 3%. La recesamantul din 1930-1931 numarul populatiei era de 2512 locuitori din care 63 erau romani, 2396 germani, 51 maghiari si 3 sarbi. Anul respectiv a fost deficitar la capitolul natalitate fiind doar 29 de nou nascuti, 43 decedatii si 20 de casatorii.

Printre altele amintim ca in 1836 un numar destul de mare, circa 733 de oameni s-au imbolnavit de holera si au murit 77. Tratamentul, au fost picaturile de opiu cu zahar. Intre anii 1900- 1930 multi tineri din Iecea Mare au emigrat in S.U.A, Canada si Argentina in cautare de lucru pentru o viata mai buna, iar dupa un timp o parte dintre acestia s-au intors, si-au cumparat pamant si si-au construit case.

Dupa reforma agrara din martie 1945, au fost colonizati romani din diferite regiunii ale tarii: 58 de moldoveni, 825 de ardeleni (majoritatea din satele comunei Buces), 888 de dobrogeni la care s-au adaugat olteni, ialomiteni, buzoieni, 68 bucovineni si 315 basarabeni. O mare parte din aceste familii (din Salaj) au fost colonizate in Dobrogea, iar dupa cedarea Cadrilaterului in septembrie 1940 s-au rasfirat in Basarabia. Ialomita, Buzau iar de acolo au revenit in Iecea Mare.

La sfarsitul anului 1946 numarul de locuitori din comuna Iecea Mare a ajuns la 3.439 din care : romani erau 1.705, germani 1.534, unguri 25, 1 sarb, 1 bulgar, 163 tigani si 10 de alta nationalitati.

Pe nationalitati, cei 4.198 de de locuitori din anii 1947-1948 se grupau astfel:

Nationalitate locuitorii familii procentaj

Romani 2.154 577 51 %

Germani 1.896 618 46 %

Tigani 119 34 2,5 %

Maghiari 24 13 --

Slovaci 4 2 --

Sarbi 1 1 --

Recesamantul din 1966 atesta ca numarul populatiei a fost de 3.294 de locuitori grupati in 1.075 de gospodarii:

Structura pe sexe: - barbati: 1.563

- femei : 1.731

Structura pe nationalitati: - romani: 1.761

- germani: 1.533

La recesamantul din anul 2001, populatia localitatii Iecea Mare numara 2.392 de locuitori din care 233 de rromi.

Iecea Mare este un sat de campie, adunat cu strazi drepte majoritatea caselor vechi sunt construite tip vagon, din caramida, chirpici sau pamant batut, avand mai multe incaperi.

O camera buna in fata, o bucatarie de obicei folosita de batrani, apoi o camera si o bucatarie locuite de tineri, un spait pentru alimente, iar dedesubul camerei din spate se afla pivnita (beciul)cu intrare de obicei din coridor.De casa era legat grajdul pentru vite mari.

In majoritatea cazurilor, in cealalta parte a curtii se afla o cladire mai mica cu o bucatarie de vara, un sopron pentru unelte si o aplecatoare cu cotete pentru pasari. Casele noi sunt construite tip bloc sub forma de L, iar coridorul este inchis cu sticla.

Intre anii 1957-1958, dupa decretul din 1954, au fost construite pe locul fostelor vii ale satului 300 de case pe 300 locuri de casa (16 ari) pentru cetatenii de nationalitate romana, colonizati in 1945, 1946. Casele acestora nu fac front cu strada, ci sunt asezate la 2-3 metri in interiorul curti si sunt construite din pamant batut, chirpici sau blocuri de ciment.

În anul 1767 a început construcţia caselor din Iecea Mare din pământ precum şi construirea primei şcoli.În 1770 s-a început construirea bisericii catolice.

1771- Iecea Mare avea 861 de locuitori.
1855-1856 – a luat fiinţă cartea funciară a localităţii Iecea Mare.
1945- Apar în localitate românii refugiaţi din regiunile Dobrogei şi din Bulgaria,precum şi colonişti din Oltenia.
1946-1947 vin ardelenii din Ardeal între 80-100 familii.
1957- a început construirea Satului Nou.
1968- Iecea Mare este desfiinţată ca şi comună şi trece la Cărpiniş.
1990- Se fac primele demersuri pentru reînfiinţarea comunei Iecea Mare.
2004- Se face referendum şi se aprobă reînfiinţarea comunei Iecea Mare, iar la 6 iunie 2004 Iecea Mare devine comună.

INFRASTRUCTURA

În comună avem două foraje pentru apă potabilă având adâncimea între 190-210 m, iar reţeaua de apă este extinsă pe o suprafaţă de 90% din care 80%- conducte din plastic, 10% conducte din ţeavă. De asemenea avem un număr de 24 cişmele stradale iar pânza freatică se află la o adâncime de 7m, la 22m,la 50m,la90m.
Înfiinţarea reţelei de canalizare şi staţiei de epurare a apei este o necesitate. Am mai dori aducerea gazului metan în comună, deoarece magistrala este la o distanţă de 1 km .
Asezarea este electrificată 100% fiind posibilităţi de branşare pentru investitori.
În cadrul comunei avem telfonie fixă cu un număr de 230 de abonaţi, iar cât priveşte telefonia mobilă, antenele se află la o distanţă de 10 km de comună.Menţionăm că dispunem de televiziune prin cablu cu un număr de 250 abonaţi.
Scurgerea apelor de ploaie este asigurată de un circuit total de 90 kilometri de canal.
Drumurile au un total de 32 kilometrii, din care: 4 km. asfaltat, 5 km. pietruit şi restul de 23 km. drum de ţară.

Scurgerea apelor de ploaie este asigurată de un circuit total de 90 kilometri de canal.

Drumurile au un total de 32 kilometrii, din care: 4 km. asfaltat, 5 km. pietruit şi restul de 23 km. drum de ţară.

Cea mai veche clădire din comună este BISERICA CATOLICĂ care datează din anul 1770 şi se află într-o stare continuă de degradare.

Comuna este electrificată 100% fiind posibilităţi de branşare pentru investitori.

În cadrul comunei avem telefonie fixă cu un număr de 230 de abonaţi, iar cât priveşte telefonia mobilă, antenele se află la o distanţă de 10 km de comună.Menţionăm că dispunem de televiziune prin cablu cu un număr de 250 abonaţi.

În comună funcţionează două cabinete medicale umane