PREZENTARE

Prezentare generală

În extremitatea nordică judeţului Harghita, la graniţa dintre Bucovina şi Ardeal, pe valea Bistricioarei, la 1000 de metri altitudine, se află comuna Bilbor. Situată la poalele munţilor Călimani, în mijlocul unei păduri de conifere, localitatea este cunoscută pentru izvoarele sale de apă minerală, care brăzdează partea vestică a depresiunii. Sunt 17 izvoare minerale, cele mai multe carbogazoase, bicarbonate, cu conţinut ridicat de calciu, magneziu şi fluor.

Cu o suprafaţă totală de 22731 ha, comuna administrează două sate: Bilbor, reşedinţa, şi Răchitiş. Situat la 24 de km de Topliţa şi Borsec, Bilborul se învecinează la nord cu judeţul Suceava, la vest cu Topliţa iar la sud cu staţiunea Borsec şi comuna Corbu.

Istoric

Aşezarea a fost menţionată pentru prima dată într-un document scris în anul 1776. Până în 1860 a fost localitatea cea mai nordică a secuimii, aparţinând de comuna Ditrau. Numele de Bilbor este de origine slavo-romană, unde însemna “locul bradului alb”.

Căi de acces

Principalele căi de acces în comună sunt Drumul Naţional 15, Drumul Judeţean 174 A şi Drumul Judeţean 174 B. Transportul feroviar este asigurat de Gara Topliţa, situată la 24 de km de localitate.

Infrastructura edilitară

Comuna este electrificată în proporţie de 100%, beneficiind de o vastă reţea de linii electrice, aeriene de înaltă, medie şi joasă tensiune. Iluminatul public a fost modernizat în 2007 pe o suprafaţă de 36 de km. Alimentarea cu apă potabilă se face din fântâni clasice. Locuitorii au acces la servicii de telefonie fixă şi mobilă şi la televiziune prin cablu.

În localitate funcţionează 5 şcoli, un cămin cultural, o şcoală specială, un centru de plasament şi un serviciu de ambulanţă.