PREZENTARE
Prezentare generală
Comuna Curtuişeni este cea mai nordică localitate a judeţului Bihor, situată la frontiera cu Ungaria şi cu judeţul Satu Mare. Din punct de vedere geografic, aşezarea face parte din Câmpia Tisei, aflându-se la contactul dintre cele două unităţi majore ale acesteia: Câmpia Crişurilor şi Câmpia Nirului. Câmpia Crişurilor are ca unitate nordică Câmpia sau Culoarul Ierului continuat şi pe teritoriul Ungariei. În sud, comuna şi împrejurimile acesteia intră în contact cu zonele periferice ale Câmpiei Carei-Valea lui Mihai. Curtuişeni se află la numai 6 km de Valea lui Mihai, oraş care mărgineşte comuna la vest. La sud vecinii localităţii sunt comunele Tarcea şi Sălăcea. Cu o suprafață totală de 6800 de hectare, localitatea este alcătuită din două sate: Curtuișeni, centrul administrativ, și Vășad.
Populație
În Curtuișeni își au reședința aproximativ 3870 de persoane, dintre care 50% formează populația aptă de muncă. Cei mai mulți dintre locuitorii activi sunt calificați în agricultură sau zootehnie.
Căi de acces
Comuna este asezată pe partea stangă a Drumului Naţional 19 (Oradea - Satu Mare), la 70 de km de municipiul Oradea, reşedinţa de judeţ. În localitate există o gară ce oferă acces la transportul feroviar de persoane şi mărfuri, iar cel mai apropiat aeroport se află la 66 de km depărtare, în municipiul Satu Mare.
Dotare edilitară
Localitatea este electrificată, beneficiază de o rețea de alimentare cu apă și de un sistem de alimentare cu gaze naturale. Rezidenții beneficiază de acces la servicii de telefonie fixă și mobilă, televiziune prin cablu și internet. În Curtuișeni funcționează două școli, două grădinițe, o bibliotecă publică, un cămin cultural și o farmacie.
Ultima actualizare efectuata: 05.01.2012
Prezentare