PREZENTARE
Prezentare generală
Comuna Ceica este situată în partea central-sudică a județului Bihor, la poalele Munților Pădurea Craiului și ale Dealurilor Ghepișului. Așezarea s-a format într-o zonă depresionară joasă, pe malurile pârâului Cârpeștii Mici. Acesta își are izvorul în dreptul localității Tășad (comuna Drăgești) și se varsă în Râul Topa la Rotărești (comuna Sâmbăta), nu departe de ieșirea din Ceica. Situată la distranțe aproximativ egale (30 de km) de orașele Beiuș și Oradea (reședința de județ), localitatea este mărginită de comunele Vârciorog şi Copăcel la nord, Dobreşti la est, Holod la sud-est, Lăzăreni şi Drăgeşti la vest și Sâmbăta la sud. Comuna Ceica are o suprafață totală de 8150 de hectare și este alcătuită din șapte sate: Bucium, Ceişoara, Corbeşti, Cotiglet, Duşeşti, Inceşti și Ceica, centrul administrativ.
Căi de acces
Principala cale de acces în localitate este Drumul Național 76, Oradea-Deva, care se suprapune peste Drumul European 79. Cea mai apropiată gară de transport feroviar de persoane și mărfuri, ca și cel mai apropiat aeroport se află la 30 de km distanță, în Oradea.
Populație
Potrivit ultimelor estimări, în comună își au reședința 3823 de persoane, dintre care 50% formează populația aptă de muncă. Din punct de vedere etnic, majoritatea covârșitoare este reprezentată de români, în jur de 99%. Maghiarii și romii împart un procent din totalul populației.
Utilități
Localitatea este electrificată în proporție de 100% și are o rețea de telefonie fixă. Localnicii beneficiază de servicii televiziune prin cablu și internet și de acces la rețelele de telefonie mobilă.
Ultima actualizare efectuata: 06.02.2012
Prezentare