PREZENTARE

 

Poziţionare geografică: Comuna Răcăciuni este situată în partea sudică a judeţului Bacău, la 28 km distanţă de municipiul Bacau şi 27 km distanţă de Adjud;

Componenţa: Răcăciuni - centru administrativ, Gîşteni, Gheorghe Doja, Răstoaca, Ciucani;

Căi de acces: E 85, DJ 252, DJ B;

Suprafaţa: 8179 ha ;

 
Comuna Răcăciuni este atestată documentar în data de 14 octombrie 1481 printr-un uric dat boierului Mihai Buzatu de marele voievod şi domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt. Prin săpăturile arheologice făcute pe înălţimile Cetăţuia şi Delureni, s-au descoperit obiecte ceramice şi unelte de lucru neolitice din epoca bronzului şi a fierului, din culturile Monteoru şi Cucuteni. În perioada geto-dacică, în Răcăciuni, respectiv pe înălţimea Cetăţuia, a existat o cetate din lemn şi pământ, care s-a păstrat în forma unui uriaş trunchi de con, până în zilele noastre. Este situată în sudul judeţului Bacău, pe traseul drumului european E85 (DN 2) la limita estică a Dealurilor Subcarpatice (Culmea Petricica) şi pe malul drept al râului Siret. Pe latura estică a comunei se află Lacul de acumulare hidroenergetică Răcăciuni, care delimitează comuna Răcăciuni de comunele Horgeşti şi Pânceşti. Resursele pe care se bazează potenţialul economic sunt resurse proprii, şi anume: terenuri arabile, păşuni, fânete, păduri, produse agricole diverse, resurse de agregate de carieră, lemn etc.

 
Comuna Răcăciuni este domintă de culmile înalte ale Subcarpaţilor Moldovei, care coboară în trepte de la vest la est spre Lunca Siretului, cea mai fertilă şi plană zonă a comunei. Toate dealurile au zone prielnice pentru agricultură, fiind cu zone întinse de platou mărginit de păduri şi păşuni.
 
Resursele pe care se bazează potenţialul economic sunt resurse proprii, şi anume: terenuri arabile, păşuni, fínete, păduri, produse agricole diverse, resurse de agregate de carieră, lemn etc.
 
În perioada migaraţiunilor, în zona Siretului mijlociu existau sate răzăşeşeti, viitoarele Parava, Drăguşani, Orbeni, iar altele stăpânite, devenite mai apoi clăcăşeşti: Răcăciuni, Aleja, Pânceşti etc.

După 1630, aceste locuri sunt moştenite de tatăl său de Gheorghe Ştefan, mare logofăt al Moldovei, apoi domn între 1653-1657, construind la Răcăciuni curte domnească în centrul istoric al localităţii.

În 1659, Ştefăniţa Vodă, confisca moşia Răcăciuni şi o vinde lui Istrate Dabija Vodă, care o dă de zestre fiicei sale Maria, căsătorită cu postelnicu Iordache Roset, apoi vornic.

Până la 1870 s-a transims urmaşilor, unii domni, alţii logofeţi, spătari, postelnici etc. După 1870 se împarte moştenitorilor lui Gheorghe Sturza.

Moşiile boiereşti formate pe teritoriu comunei Răcăciuni, aparţineau în perioada următoare (până la împropietărirea din 1945) boierilor Al Papadopol, Sergescu, Leon Fornorachi, Gh şi Dimitrie Buzdugan, Bunea, Miltiade Haunutz, Stoicovici, Alecu (Atta) Constantinescu.

Din 1930, Răcăciunul a beneficiat de o centrală telefonică şi o uzină electrică, investiţii care s-au datorat unui grup de intelectoali şi burghezi, în fruntea cărora a fost Constantin Ciochina, fraţii Motet şi Nicolae Genilă.